Luna s-a furișat
Printre pînzele rebele,
A intrat pe fereastra deschisă,
Și și-a admirat zîmbetul-n oglindă.
Iae cînd ne-a văzut pe noi,
Doi îngeri goi,pierdu-ți printre pernele albe,
S-a rușinat și a ieșit într-un suflet,
Ducîndu-se să-și potoleasca setea-la izvor.
Din seara ceea,
N-am mai văzut-o în odaia noastră.
Poate că i-a stat rușine,
Că nu cunoaște sentimentul de iubire,
Iar acum e în căutarea unui dor neîmplinit
Și nu se va întoarce la noi,
Decît atunci cînd va purta
Un văl alb pe fruntea smeadă,
Încoronat de stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu