Ce amprentă a reușit să lase ea, până în 1999, nu a reușit nimeni de atunci încoace.
Până la ea, credeam că, culoarea gri al părului la oameni, e la fel ca și a dudelor, din copacul din fața porții ei, se schimbă în dependență cât de coapte sunt. Nu includeam aici, căderea lor ca fiind partea din moarte.
Iar bunica mea, avea mereu gustul dudelor coapte. Nu uita nicicând să îmi menționeze, nu cumva să mă urc în copac după ele, că îmi voi păta hainele. Iar eu o ascultam. Nu mă urcam. Le mâncam de pe jos, aducându-le atent de codiță.
Până atunci, așa cum ea m-a învățat: atunci când scapi o bucățică de pâine jos, o ridici, sufli o dată, faci semnul crucii peste și e numai bună de mâncat. Toate bacteriile și bolile, mureau la semnul crucii învățat de la bunica.
Când deschideam poarta, ea deja era pe pragul casei așteptând. Îmi făceam plecăciune, îi sarutam mâinile cu : Bună ziuă, bunica! Și cuminte, așteptăm binecuvântarea ei. Când simțeam, că semnul crucii, e frumos desenat pe parul ei, ridicăm capul și mergeam cu ea în cămară să ne rugăm.
Icoana din ungher, cu fața spre răsărit ne aștepta tot acolo unde am lasat-o ieri. Era atât de veche ca abia ii puteai vedea fața lui Iisus Hristos.
Nu puneam multe întrebări. Aveam încredere în bunica. Dacă ea vedea ceva prin sticla icoanei, înseamnă că așa era. Îngenuncheat și repetam după ea. O rugăciune atât de lungă, nu am auzit niciodată, de la niciun preot. Nu știu cum reușea ea atunci, la aproape 95 ani, să țină minte ordinea tuturor sfinților cărora le mulțumea pentru ce erau ei proslăvit în Biserică.
Lista arhangheilor, îngerilor și tuturor sfinților, era așa de lungă, că la un moment dat, mă rezemam în coate de durerea genunchilor. Și în loc de o rugăciune, făceam două: prima fiind cea repetată după ea, iar a doua rugându-mă la Domnul că bunica să termine lista.
Altfel, profitând de faptul că ea nu prea vede, speram că poziția mea în timpul rugăciunii, va trece neobservată. Însă, ea simțea. Și în timp, ce eu murmuram aproape adormind lista biblică, o aud:
-Ridică-te, când te rogi, te uiți în ochi la Dumnezeu!
Eu, speriată, ca lovită de trăsnet, am ridicat ochii la icoana și parcă ea numai era chiar așa veche, parcă și prin glasul bunicii, cu lumina ei, mă dovedea.
Iar de atunci, când treceam pe lângă icoană, parcă simțeam și auzeam glasul bunicii:
-Ca Dumnezeu, să te audă, trebuie să-l privești în ochi. Doar așa va înțelege ce anume îți dorești cu adevărat!
Bunica mea, Ecaterina ❤️
