ADN-ul iernii

În afara lumii ninge cu frică de dragoste
eu tremur ca un fir de alun
în mîna călugărului.

visez din dorință urmez din instinct
orice iluzie poate fi un măr uriaș
orice măr un bandaj

colorat în mijlocul iernii cum ar fi
să rămînem
fără somn împreună cu
aburul ceștilor înalt
ridicat la rang de faraon
citindu-mă să înțelegi că de fapt
niciun fulg nu-i atins
nicio unghie
sărutată...

Părinții

O văd și acum-alergînd,
Spre căi neștiute,veșnic grăbită,
Cu ochii în lacrimi curgînd,
Prefăcîndu-se mereu neobosită.

Așa-fost mama și tot așa copii,
Rupți din ai sufletului luminători,
Așa-fost mama-în casa mea cuvîntul,
Iar tata-stîlpul ce ne ridica spre nori.

Așa-s părinții-protectori ca sfinții,
Îndrumători prin întunericul absurd,
Prin care au luptat chiar și bunicii,
Cu-n crez în suflet și-n inima-cuvînt.

Și totuși,iubirea lor a învins,
Chiar și prin întunericul stăpînitor,
Și tot așa luminători ca sfinții,
Părinții-și noi din urma lor.

Matinală

O rază de soare se joacă
În genele mele grele de vise.

Îmi mîngîie fața,
Iar respirația ta-adie a primăvară.

Deschid ochii și văd un chip de înger.
Un corp perfect pentru o dimineață perfectă.

Stau un timp nemișcată de teamă
Să nu spulber peisajul angelic.

Îi ating buzele ușor,tainic
Ca într-o binecuvîntare.

Îl privesc și nu-mi vine să cred
Că dragostea arată atît de perfect,
În patul meu,dimineața..

Da,sînt matinală,pentru că
Nu vreau să pierd niciun minut,
Fără să admir perfecțiunea de lîngă mine.

Mă las în dezmierdările brațelor lui
Și totul în jur se transformă-n iubire.

Iubesc diminețile,alături de el,
Iubesc un noi înșine-matinal!

Atelier

Modelez iubirea în sufletul meu
Din zîmbetul tău.
Șlefuiesc piatra crezului meu
Din vorbele sincere ale glasului tău.
Pictez fericirea din licărirea inocentă
A ochilor tăi,în care îmi oglidesc ideea.
Compun piese autentice ce le înregistrez
În studioul inimii tale și zîmbesc...

Sînt fericită,
Pentru că în atelierul meu
Deschis de aproape un an,
Creația mea începe să prindă culoare.

Ușor e accentuată o sculptură
Din piatra credinței,
Ce cîntă iubirea cu nuanțe aprinse,
Împreuna cu mine.

Matrimonial

Luna s-a furișat
Printre pînzele rebele,
A intrat pe fereastra deschisă,
Și și-a admirat zîmbetul-n oglindă.
Iae cînd ne-a văzut pe noi,
Doi îngeri goi,pierdu-ți printre pernele albe,
S-a rușinat și a ieșit într-un suflet,
Ducîndu-se să-și potoleasca setea-la izvor.

Din seara ceea,
N-am mai văzut-o în odaia noastră.
Poate că i-a stat rușine,
Că nu cunoaște sentimentul de iubire,
Iar acum e în căutarea unui dor neîmplinit
Și nu se va întoarce la noi,
Decît atunci cînd va purta
Un văl alb pe fruntea smeadă,
Încoronat de stele.

Esență

Cînd iubești un singur bărbat,
Mori o singură dată
Sigilată,rămîi singură
Într-un  mormînt de piatră.

Cînd iubește o femeie peresabilă,
Bărbatul ocolește cu pas cadențat neștirea,
Proiectîndu-și simetrii practicabile
Ca un copil,visînd iubirea.

Și,da,avea să uit,
Mai trebuie o singură poezie,
Să răscolească un destin
Și să transforme dragostea-n erezie...

O zi

Te-am plăsmuit din doruri nestinse în zori,
Din sentimente plăpînde,
Din visuri angelice,
Pline de rod.

Te-am scăldat în raza blîndă de mai,
În roua florilor de miazăzi,
Căutînd alinare în ale mele brațe,
Ca în grădina divină din rai.

Te-am chemat în apus,
Cu zîmbetul unei flori îndrăgostite,
Privind în ochii tăi homerici,
Căzînd la goliciunea picioarelor tale,

Ca o stea de sus...

În așteptare...

Cînd mă gîndesc la bărbatul
plecat să-mi aducă
o stea de mare,

Inima îmi tresare
ca pasărea ce s-a lovit
în zidul unei sticle
imaginare.

Cînd mă gîndesc la bărbatul
plecat să-mi aducă
o floare de lotus.

Dorul meu este
precum ar fi
în deșertul fierbinte
o lacrimă pierdută
în nisip...

Tentație

E de-ajuns să privești  cu-n singur ochi,
La un bărbat izolat pe țărmuri de nisip,
Iar nisipul prinde rod,născînd iubire.
Îi admiri corpul trădat de soarele de apus
Și-l compătimești,regretînd că nu te-a primit în visele lui.
Un bărbat e o tentație,pe care o femeie o acceptă
Ca pe o provocare dură,dar totuși plăcută,
Iar această tentație,o trăiește pentru o viață,
Sărutîndu-i mîinile lui,arse de vîntul hoinar,
Îl reechemi ca pe  binecuvîntare,
La sînul tău,trăind iubirea...

Inima

Pe cord deschis,
Secundele se duelează pentru un ultim sărut,

mă uit la inima ta cu o lanternă
și văd grîul crescîndu-ți pînă la plămîini-
ești verde precum coroana salcîmului în toiul verii,

focul iubirii mă doare ca o sabie înfiptă în carne
cînd știu că respirația îți locuiește
la numai un anotimp distanță,

privesc pierdută stelele alăptîndu-și pruncii
pe sub pietrele ude,
ori umbra prafului dormind încăpățînată
pe vîrful pantofului,

degetele îmi sapă grote întunecate cu hîrlețul minții,
să pot muri departe de mine
cînd săruturile îmi vor apune liniștite pe obrazul inimii,
între două răsărituri,mîna mea mîngîindu-ți obrazul.

Ce-ar fi dacă?

O ploaie oarbă de iubire
Sărută frunzele de nuci,
Mă arde tîmpla de-amintire
Și cad nesigură-n genunchi.
Și stropi de gînduri îmi umezesc
Buzele arse de trădare,
Că te-am iubit și te iubesc,
E vina mea de muritoare.
Dar ce-ar fi dacă aș privi
În paradoxul din oglindă
Și cu glas tare aș striga,
Să-mi ucid visele de divă?
Că m-ai iubit cîndva,în noapte
La umbra dorului suprem,
E vina mea că-n mii de șoapte
Am încetat să te mai chem...

Nu-mi ajungi

Nu-mi ajungi ca aerul
Cel de primăvară,
Cînd spre drum ții calea
Și revii spre seara.

Nu-mi ajungi ca apa
Cea din miez de iarnă,
Ce sfințește locul
Cel de mai cu seama.

Nu-mi ajungi ca ziua
Unui muribund,
Ce privește cerul
Din priviri strigînd.

Nu-mi ajungi ca noaptea
Ce tainic coboară,
Abia e dimineață
Și tot acuma seară.

Cronic,sînt bolnavă
De tine ca de-un vers,
Mă lăs de toate-n lume,
De tine nu mă lăs.

Dragostea e cel mai nepomenit și cel mai imprevizibil fenomen..

Exces de gînduri

Am abandonat iluziile în verdele pal al unui stejar,
Am închis ușa în fața verbului "a visa",
Și am lăsat să respire pasărea,
Desenată cu un ciob de cărbune
Pe peretele scrobit de vise uitate.
Zi de zi mă îndoiesc de dimineți splendide,
De mersul stîngaci al melcilor,
De țipătul sărat al cerbilor
Și-mi țin ochiul umed în mînă.
De la atîta tăcere,refuză să  vorbească,
Durerea inimii de sub genunchiul drept.
Iar de la atîta așteptare mi s-a închis,
Ochiul umed,ce așteaptă să îi ștergi lacrima.
Fără tine,liniștea are gustul sărat
Al unei nopți furișate sub vlăstarul viței-de vie,
Al unui vin vechi,mult prea vechi
Sorbit îndelung la micul dejun,
Înconjurat de priviri decupate din presă.
Îmi e atît de dor să mă trezesc fără trup,
Iar sufletul sa-mi fie înconjurat de brațele tale.
Cu gîndurile aranjate pe pervaz
Ca într-o odă cu miros de albastru,
Am răstignit durerea,
Pe dealul abrupt al iubirii noastre.
Ea va muri arsă în cenușă,în mare
Pînă cînd,un pescăruș,nu o va pescui
Pentru a o îngropa în nisipul putred de vreme,
Spre a nu renaște,vreodată...

Uneori

Uneori
Privesc uneori ochii tăi iscoditori
Rece,lung,acuzatori,
Mincinoși,perfizi,neîncrezători..

Alteori
Îi caut continuu,surîzîndu-le lor.
Te privesc și mă iau mii de fiori
Și parcă-i aud cîntînd,
În glas de viori...

Adeseori!

Sensibilitate

Mă ascund după identități false
Ca să nu mă poată găsi durerea,
Mă așez pe canapeaua răvășită de vise
Și citesc în lumina candelei de fericire.
Îmi învelesc umerii goi și uzi de lacrimi,
Cu plapuma unei fericiri de bumbac cald.

Atîta fericire e în sufletul meu.
Mă aștepți în antreul unui viitor
Bine-pregătit,
Și cazi la genunchii mei
Cu trei roze în mînă.
Mă privești și citești în ochii mei-un destin.
Mă cuprinzi de mijloc și-mi atingi sensibilitatea gîndurilor.
Ești mai aproape decît îmi pot închipui,
Ești chiar lîngă mine,
Ah,dragoste!

Într-o viață

Într-o lacrimă s-au scurs
Ale mele doruri multe,
Într-un zîmbet s-au ascuns
Amintirile pierdute.

Între palme mi s-au strîns,
Chin și foc piedut în cale,
Iar în inimă eu port,
Cîntecul urmelor tale.

Și trăiesc visînd iubirea,
Între lumi nedefinite
Și trăiesc uitînd durerea
Utopiilor finite.

Să știi să ierți

Să știi să asculți,
Să știi să vezi,
Să știi să ierți,
Dar să nu crezi.
De te-au atins,
De te-au vorbit,
Să știi să ierți
Necontenit.
Ce-i care-s muți
Cînd te-au lovit,
N-au bănuit
Că tu-i auzi.
Să știi să lupți,
Să știi să cazi,
Să știi să zbori,
Să te înalți.
De-ai cădea
Doar în trecut,
Treptat să ierți,
Treptat să uiți!

Suflet de catifea

Mi-am întors buzunarele vieții pe dos,
Am lovit în păreți și în insomnii,
Sufletul,ca un înger de catifea,
S-a uitat la mine dureros
Și m-a rugat să nu comit erezii.
"Ai vîrsta cînd dinții de dragoste mijesc
Sîngele nu-ți-e mai strîmt de singuratate
Și chiar dacă duci regrete ca pe-un gard în spate
Cineva-ți astupă gura cu un :" Te iubesc! "

Reciprocitate

Sufletul meu
S-a plictisit de mine,
Mi s-a făcut milă de el
Și i-am spus să plece.
"-N-o să te las
Tu,cu cine rămîi?"
Aviz :
Caut un suflet
Pentru sufletul meu!

Văzut-am...

Văzut-am ochi nebuni
Ieșind din orbita invidiei,
Căutînd iscoade
Și făcînd loc pizmei.

Văzut-am guri căscate
Ca niște rîpi adînci,
Ce-nfulecau în noapte
Cuvinte defăimate.

Și a plouat și azi ,iubite

Și a plouat și azi, iubite,

Cu flori de nufăr peste noi,

Cu vorbe și frumoase șoapte

Cu jurăminte pentru doi

Pictînd în palma de lumină

Un  gînd înalt, pînă la cer,

Să nu mai aibă nicio vină

Sărutul nostru efemer.

Și a plouat și azi, iubite,

Cu îngeri limpezi, fel de fel,

Iubirii noastre neadormite

Doinindu-i despre-o ea si-un el,

Iar lunii ii lucește fața

Ne-a prins in barcă pe amîndoi

Îmbrațișati cu mii de șoapte

Doi îngeri rătăciți și goi.

Şi a plouat şi azi, iubite,

Din cerul verde de trifoi,

Iubirii noastre netrăite

Să-i crească trup şi aripi noi.

Iar stropii-mugurii de veghe

În sunet de liră cădeau

Și pe-ale noastre corpuri june

De dragoste se prelingeau…

Scrisoare

Mintea mea nu ințelege

De ce îmi trimiți sentimentele

Prin posta gîndului

Oricît de tare asta nu ar focalize lumea

Ințelege,că acel albastru

Văzut în Dumnezeul din tine

Își face terapia utopică în centrul lumii.

Se așeaza lînga expeditor

Și simte verdele plin de alge

Ce lasă drum spre marea de vise.

Formidabila ta intenție

Îmi  răsfața privirea

Ademenind-o cu versuri de sîmbată seara,

Cu acele dezvaluiri

Ce  îți îmbălsămează trupul

Ca un buchet de flori,de busuioc.

Albastru,îmi părăsește sufletul

Abia văd rîndurile  oarbe

Ca printr-o fereastră imaginară

Unde deslușesc argintiul blănii de cerb

Prin desișul sumbru al iernii

Unde își face loc cuvîntul următor…

Rînd dupa rînd….

Iubeşte-mă

Iubeşte-mă

cind auzi buzele decojind tăcerea

şi sufletul nopţii se desface

in aburi de lumină-

sunt doar un copil ce frămintă zorii

întinzind-mi gindurile

pe strunele sângerinde!

Iubeşte-mă când din eternul ascuns

cu paşi uimiţi colind scoicile pe sub pleoape,

copacii ce-şi rup genele, dăruindu-se umbrelor-

sunt doar rugul ierbii,

patimii albe întoarceri de păsări

cerşind !

Iubeşte-mă,

suntem aproape de cer,

eu, tu, galbenul frunzei, cerbul,

pustiul prelins pe ferestrele calde-

sunt ochiul tău răzvrătit,

tăcerea ce-ţi leagănă-n şoapte

uitarea !

Vorbe de mătase

Îmi fac tot felul de rochii

Din vorbele lumii.

Unele mai scurte,altele mai lungi,

Iar pentru cîteva nu-mi ajunge croială.

Tai din dantela vorbelor mamei,

Ca să-mi fac haine de sarbătoare,

Iar degetele mi le îmbrac

În sinceritatea unor atingeri.

Iubesc să mă joc cu materialul

Catifelat,al vorbelor inocente

Și să privesc serile,cum luna

Iese de printre norii grei de vise.

Iar eu,stînd pe piatra rece,

În rochia croită de vorbele lumii,

Aștept sărutul laș al unei nopți,

Ca să primesc în brațele mele-Luceafărul...

“Exces de ginduri”

Am abandonat iluziile in verdele pal a unui stejar,

Am inchis usa in fata verbului”a visa”,

Si am lasat sa respire pasarea

Desenata cu un ciob de carbune

Pe peretele scrobit de vise uitate..

Zi de zi ma indoiesc de dimineti splendide,

De mersul  stingaci al melcilor,

De tipatul  sarat al cerbilor,

Si  imi tin ochiul umed in mina.

De la atita tacere refuza sa vorbeasca

Durerea inimii de sub genunchiul drept,

Iar de la atita asteptare mi sa inchis

Ochiul umed ce astepta sa-I stergi lacrima.

Fara tine linistea are gustul sarat

Al unei nopti furisate sub vlastarul vitei-de-vie,

Al unui vin vechi mult prea vechi

Sorbit indelung la micul dejun

Inconjurat de priviri decupate din presa…

Imi e atit de dor sa ma trezesc fara trup,

Iar sufletul sa-mi fie inconjurat de  bratele tale,

Cu gindurile aranjate pe pervaz

Ca intr-o oda cu miros de albastru..

Am rastignit durerea,

Pe dealul abrupt al iubiirii noastre,

Ea va muri,arsa in cenusa,inmare

Pina cind un pescarusi,nu o va pescui,

Pentru a o ingropa in nisipul putred de vreme,

Ca sa nu poata renaste vreodata…

Durerea atingerii

Durerea atingerii

Sunt nopti in care il ignori pe Dumnezeu

Iar frigul iti taie rasuflarea

Si fara sa iti dai seama

Rupi din cuvinte

Ca dintr-o bucata de piine mucegaita.

Nu te mai intereseaza nimic

In patul tau cineva ti-a ucis dragostea

Iar miinile iti tremura

In acelasi timp cu lacrima

Care fuge din ochii tai goi.

Privesti cum durerea ti se prelinge-n suflet

Si ca un rastignit astepti dimineata

Dumnezeu a atipit

Dincolo de lumea ta

E liniste

Esti singura si goala

Intre viata si moarte

Unde deja se deruleaza o alta era

A fi sau a nu fi

In care durerea atingerii poate fi

Ura sau

Iubire sau

Tradare…

Dorința utopică

Să nu-mi  trezești visul,

Atunci cînd strigătul meu

Îți va găsi sufletul

Aciuat ,în umbre de amintiri.

Să nu mă cauți departe,

Pentru ca intuiția ta

Îți e infidelă cugetării,

La fel ca moartea vieții.

Să nu-mi strigi numele,

Pentru ca scrisul va fi udat

De lacrimi,care nu se opresc

Chiar și atunci cînd rîd.

Pielea mea nu va mai simte fiori

Buzele mele,sînt amare

Iar mîinile îmi tremură

La fel ca umbra ,cînd merg.

Să nu cauți iubirea

În sufletul meu ucis

Pentru ca ce e mort

Niciodata nu mai reînvie.

Deci,pur și simplu,pleacă

Uită,trăiește,crează

Alte vise,pentru alta,

Pentru o noua viață.

Daca eu sint,tu ce faci?

Daca eu sint,tu ce faci?

Murim asa cum mor soldatii-n rinduri

Aceleasi frunze arse ies din noi

Ne trezim strinsi intre patru scinduri

Flaminzi,insetosati si goi.

Murim ca sa ne nastem miine

Doua minute intr-un singur ceas,

Ne imprastiem ca niste farimi de piine

Cind rasuflam la greutatea unui pas.

Incercam sa respiram  sub apa,

Sub radacini e incomod,stam nemiscati

Si chiar de nu murim  odata

De un pacat toti sintem blestemati.

Renastem doi,pregatiti de moarte

Eu mor aici,tu mori departe