Invitație la veșnicie

Te invit să te așezi lângă mine,
Cu degetul să faci loc în sufletul cuiva,
Unui glonț- Cât dorul de mare.
Te invit să ne ridicăm pe aburi de cafea, Diminețile,
Când în alte paturi, se ucid vise,
Eu, voi sugruma dureros de dulce,
Fiecare ”gură de oxigen” care te-a respirat vreodată.
Te invit să te joci cu părul meu,
Și din fiecare fir, să culegi adevărul,
Pe care refuzi să-l recunoști,
Când suntem între 2 anotimpuri.
Te invit să ascultăm, strigătul pădurii de metal Și să ne cufundăm într-o găleată de zile,
Să închiriem o singurătate în doi, Și să ne coasem buzele-ntr-un ecou.
Te invit să ne rugăm,
Cu promisiuni virtuale-n derivă,
În dimineți planetare:
Eu- un Dumnezeu, Tu- un Prometeu!

Semănăm

A plâns când mângâia capul celor nenăscuți
sub rădăcinile copacului und liniștea mută
o asurzea
după uși legământul se deznoda nervos
cu fiecare consoană pietrificată
a cunoscut mult sau mulți ani
așa cum îi ura fiecare
unii Fericiți, alții returnați din baza celor plecați
în șoaptă, toți semănăm...
dar când promitem?