Am abandonat iluziile in verdele pal a unui stejar,
Am inchis usa in fata verbului”a visa”,
Si am lasat sa respire pasarea
Desenata cu un ciob de carbune
Pe peretele scrobit de vise uitate..
Zi de zi ma indoiesc de dimineti splendide,
De mersul stingaci al
melcilor,
De tipatul sarat al
cerbilor,
Si imi tin ochiul
umed in mina.
De la atita tacere refuza sa vorbeasca
Durerea inimii de sub genunchiul drept,
Iar de la atita asteptare mi sa inchis
Ochiul umed ce astepta sa-I stergi lacrima.
Fara tine linistea are gustul sarat
Al unei nopti furisate sub vlastarul vitei-de-vie,
Al unui vin vechi mult prea vechi
Sorbit indelung la micul dejun
Inconjurat de priviri decupate din presa…
Imi e atit de dor sa ma trezesc fara trup,
Iar sufletul sa-mi fie inconjurat de bratele tale,
Cu gindurile aranjate pe pervaz
Ca intr-o oda cu miros de albastru..
Am rastignit durerea,
Pe dealul abrupt al iubiirii noastre,
Ea va muri,arsa in cenusa,inmare
Pina cind un pescarusi,nu o va pescui,
Pentru a o ingropa in nisipul putred de vreme,
Ca sa nu poata renaste vreodata…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu