Iubeşte-mă
cind auzi buzele decojind tăcerea
şi sufletul nopţii se desface
in aburi de lumină-
sunt doar un copil ce frămintă
zorii
întinzind-mi gindurile
pe strunele sângerinde!
Iubeşte-mă când din eternul
ascuns
cu paşi uimiţi colind scoicile pe
sub pleoape,
copacii ce-şi rup genele,
dăruindu-se umbrelor-
sunt doar rugul ierbii,
patimii albe întoarceri de păsări
cerşind !
Iubeşte-mă,
suntem aproape de cer,
eu, tu, galbenul frunzei, cerbul,
pustiul prelins pe ferestrele
calde-
sunt ochiul tău răzvrătit,
tăcerea ce-ţi leagănă-n şoapte
uitarea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu